“Pentru multe popoare sentimentul national deriva dintr-o combinatie de solidaritate etnica si practici religioase comune, ca si din secole de istorie si traditie comune. Americanii totusi provin din grupuri etnice diverse, apartin unor credinte relifioase diferite si sunt laolalta de relativ putin timp. Ceea ce ii uneste pe americani este un document politic, Constitutia, pe care am conceput-o la scurta vreme dupa cistigarea independentei. Atunci cind spui ca esti american faci de fapt o afirmatie politica, insemnind ca subscrii la un anumit set de valori politice si civice.”
(James Rosapepe, fost Ambasador al SUA la Bucuresti). |
NOTĂ INTRODUCTIVĂ: Casatorit fiind cu o americanca, doar ca mai de la sud, am devenit sensibil nu numai la ce inseamna sa traiesti in SUA, dar si la ce desemneaza cuvintul “american”. La urma urmei si eu, care am crescut, am fost educat si am trait pina la 28 de ani in Romania, pot sa ma numesc american, daca vreau si daca ma simt. Pe de alta parte, legat de cetatenie si loc de nastere, ca sa fi numit “american” nu trebuie sa detii pasaport albastru pe care sa scrie United States of America. A fi “american” se refera la legaturile pe care identitatea cuiva le are cu unul din cele trei continente ce formeaza Americile. Citi stiu ca de la inceputul anilor 1900, Argentina, Mexic si SUA aveau aproximativ acelasi nivel de dezvoltare economica, si de aceea era indiferent daca emigrai in Buenos Aires sau in New York (ba chiar Buenos Aires era mult mai elegant arhitectural si mai sofisticat cultural datorita influentei puternice a culturii franceze si italiene). “Americani”, asadar, sunt si canadienii, in nordul Americii de Nord si si mexicanii, in sudul Americii de Nord. Si mai sunt americani si cei nascuti in Brazilia, Colombia, Peru, Argetina, Guatemala, Venezuela … Cu totii sunt americani, locuitori ai continentului cu acelasi nume, la fel cum europeni sunt si românii, si suedezii, si grecii.
|
Zilele trecute mergeam grabit pe Kearny St. in San Francisco, CA, cind la coltul cu Bush St. aud: “Be careful out there!” Baiatul care ii striga asta unei fete ce se indeparta trecind strada are parul lung pina la git, jegos, de un blond castaniu, poarta un tricou rupt la git si la mineci, pantaloni scurti si eternii papuci californieni de plastic (flip-flops). Pe pulpa piciorului sting are un patrat de tifon alb (vreun furuncul spart?..), țintuit de citeva rotocoale de bandă adezivă de tip industrial (faimoasa duct-tape, argintie, care se utilizeaza de obicei in filmele americane la legarea ostaticilor si fixarea calusului in gura ca sa nu țipe). Baiatul pare a astepta in statie troleibuzul spre cartierul North Beach (“Little Italy”) or China Town, iar fata careia ii strigase sa aibe grija era o turista japoneza care incerca, cu o harta in mina, sa gaseasca magazinele Niketown si Levi’s.
Be careful out there!! De multe ori m-a intrigat, ba chiar iritat, formula asta de a zice cuiva la revedere sau ramas bun. Hai ca inteleg partea cu be careful, ar fi ceva de genul ai grija de tine, ai spune asta cuiva in contextul in care nu se simte bine, sau urmeaza sa fie supus unei incercari. Dar sa-ti generalizezi grija pina la a include everything out there, mi se pare putin excesiv. In afara de cazul in care … ei bine, da, in afara de cazul in care consideri ca tot ceea ce formeaza lumea din jurul tau este, sau poate fi intr-un mod inprevizibil, periculos. E ca si cum ai trai intr-o capsula sau naveta spatiala, dincolo de care se afla Universul, infinit, imposibil de stiut, imposibil de prevazut si prin urmare presarat cu pericole. Sau nu?.. Am observat scena de mai sus cu coada ochiului, in timp ce mergeam spre cabinet, nu cred ca a durat mai mult de 10 secunde. In statia aceea de troleibuz mai erau: un batrinel chinez, putin cocosat, micut si sfrijit (asa se usuca de obicei, spre batrinete, cei din tarile asiatice). Un tip la vreo 28 de ani, scund si bine facut, tuns impecabiul si imbracat intr-un costum de culoare inchisa de foarte buna calitate, cu cravata mov si camasa roz. Apoi o familie de turisti germani, 2 parintii inalti si ososi si 2 fete pe masura, toti in pantaloni scurti, fetele cu picioare lungi, bronzate, adolescentin-musculoase si tricouri strapunse de bumbi erectați de frig (chiar nu le spune nimeni la turistii europeeni ca vremea in San Francisco e diferita nu numai de Los Angeles, care e la 558 km departare, dar chiar si de Berkeley, care e doar la 10 km departare?..). Nu lipsesc nici clasicele personaje caracteristice San Francisco Bay Area: un el si o ea purtind basti de tip comunist francez din anii ‘50 si maiouri albe “tetra” (si bate un vint rece!..), cu tatuaje in susul si josul bratelor si picioarelor (extinse chiar si pe git si in axila), cu urechile labartate de niste inele uriase si sprincenele strapunse de ace. Ceva mai incolo, rezemata de un perete si sezind pe trotuar si leganindu-se, isi suge degetul mare o femeie obeza la vreo 50 de ani, ce are alaturi un carucior de copii in care isi cara averea: o lampa cu picior fara abajur, un urs de plus jegos si zdrentuit, un scaun, un geamantan, citeva haine si cartoane si multe ziare. 225 Bush St., Etajul 16, SF, CA M-am asezat la birou cu gindul sa imi termin de scris niste observatii clinice, dar in urechi imi suna obsedant be careful out there. Dintr-o data realizez cit de bine reflecta aceasta simpla expresie filozofia de viata a americanului de rind din SUA (daca imi permiteti sa generalizez intr-un sistem social aparent atit de eterogen). Sunt doua potentiale concluzii care se desprind din aceasta suspiciune si ingrijorare permanenta pentru ceea ce se afla in exteriorul propriei individualitati: 1. Lumea, adica tot restul a ceea ce se afla in afara mea si a spatiului meu personal (ceilalti indivizi, guvernul, oceanul, clima, totul) sunt imprevizibile si perculoase, si prin urmare atitudinea mea vis-a-vis de lume (=out there) nu e una de curiozitate, ci una potential agresiva, de confruntare. Eu abordez lumea ce ma incoanjoara cu ideea preconceputa ca e periculoasa, ceea ce ma face sa fiu vigilent intr-un sens agresiv. Vreau sa asaltez, sa cucerez, in loc sa fiu curios, sa vreau sa descopar cu neutralitate, ce anume imi poate oferi spatiul din afara eu-ului meu. Este probabil rezultatul experientei de viata a pionierului american din SUA anilor 1800: toata lumea trebuia sa aibe o arma, cu care sa se apere de ce-o intilni out there, iar mina trebuie sa fie permanent cit mai aproape de acea arma, ca sa creasca sansele de supravietuire: cel mai rapid, cel mai viclean, cel mai norocos, cel mai bine informat, cel mai musculos, ramine in viata. Este o atitudine care ocupa un loc central in sistemul comportamental al americanului din SUA. A fost redefinita in societatea moderna ca si competitie, aplicata in absolut toate domenille, inclusiv in arta, educatie, sistem de sanatate, jurnalism, etc.: totul poate fi transformat intr-un produs, a carui valoare e masurata in bani, si e rezultatul cererii si ofertei de pe piață ("how much does it cost?" "As much as market can bear!.."). Aceasta atitudine este responsabila de dinamismul si prosperitatea economica ce caracterizeaza SUA. 2. Daca lumea e periculoasa out there, asta inseamna ca exista si un alt loc, care in principiu nu e periculos, pentru ca altfel nu ar fi perceput ca diferit: daca exista un out, atunci probabil ca exista si un in. Prin opozitie si pentru delimitare de out there, acest loc ar putea fi numit in here. Dar ce poate fi in here? Este exact ceea ce americanul din SUA intelege prin expresiile: - my personal space (“she was invading my personal space, so I hit her!”) - my property (“you can’t touch that, it’s on my own property!!”, sau si mai bine, “I am angry and I can defend myself by shooting you, since YOU are the one who entered my property!!) Si mergind prin extensie: - my family (“I have to right to own a gun to defend my family!”) - my country (“we need the wars we started out there, so that we have peace here, at home!”) Din nou trimitere la vremea in care cu cit estul devenea mai aglomerat de miile de emigranti sositi mai ales din Europa ravasita de razboaie si saracie, cu atit cei doritori de “liniste” marsaluiau inca si mai in adincul continentului spre vestul promitator (de unde si expresia go west). Promitator dar si plin de pericole. Out there nu poate fi decit Out there toward the west, unde dadeai de locuri neatinse de mina omului si unde, daca ajungeai cu bine, iti opreai caruta, bateai niste pari inconjurind o bucata de pamint si ziceai: this is my land!. Dupa care construiai gardul si stateai pitulat pe dupa el ca sa iti aperi proaspatul si personalul in here de primejdiile nebanuite care veneau permanent dinspre out there. Ca de exemplu Native Americans (“indienii”), carora le era imposibil sa intelegea de ce albii aveau atita nevoie sa decupeze, sa taie, o bucata a naturii mama (mother nature), si cum era posibil sa mai si declare acea bucata ca fiind a lor. Be careful out there este o fraza care include de asemenea ambiguitatea si ambivalenta atitudinii americanului SUA cu privire la relatiile sociale. Expresia separa asadar universul in out there (unsafe, insecure) si in here (safe, mine, my own) si ne reveleaza pe de o parte invataturile desprinse din aventurile migrarii spre vest, cind pionierul (aventurierul e mai bine zis) ajuns pe continentul american nu se lupta numai cu natura, dar era obligat sa intilneasca o varietate imensa de tipuri de oameni, provenind din culturi extrem de diferite, cu trasaturi, culoare a pielii, haine si obiceiuri care nu de putine ori erau șocante. Vă aminti scena barului din Razboiul Stelelor al lui George Lucas? Cind Luc Skywalker intra in barul asta de frontiera, unde sunt creaturi de pe toate planetele universului, fiecare cu grohaielile si obiceiurile lor, dar care totusi stau impreuna intr-un spatiu comun? Ei bine, asta au fost --si in mare masura sunt-- Statele Unite ale Americii. Inchipuiti-va șocul, ba chiar as putea spune fara frica de a exagera traumatismul psiho-social (cu atit mai daunator cu cit nu era inteles, asumat, constientizat) suferit de cei care se regaseau dintr-o data transplantati, prin propria lor vointa (nu pomenesc aici cazul particular al sclavilor negri), din locuri in care stramosii, ba pina chiar si zeii lor, existasera din negurile timpului, unde paminturile si cerurile au fost aceleasi timp de mii si mii de ani si, ceea ce e cel mai greu de acceptat, au ramas neschimbate, chiar si dupa (sau in ciuda?..) plecarii lor. Inchipuiti-va pe nea Gheorghe din stiu eu ce sat, singur sau cu nevasta si copii, nu numai rupindu-si radacinile de vatra satului, de CENTRU, de Axis Mundi, cum il descrie Eliade, singurul lucru care dadea orientare si inteles vietii sale, dar trecind si prin cosmarul celor zece zile de traversare a Atlanticului, si odata ajuns acolo, in Noua Lume, trebuind sa inventeze, de la zero (from scratch), fara sa aiba nici un fel de unealta la dispozitie, un mod complet nou de interactiune sociala, cu oameni cu care nu are (si probabil nu va avea pentru tot restul vietii) absolut nimic in comun din punct de vedere cultural si social.
Este probabil momentul in care s-a nascut faimosul mod de interactiune sociala intilnit pe coasta de Vest a SUA, caracterizat prin mentinerea unei politicoase distante socio-psihico-fizice: zimbesti mai tot timpul de parca ti-ai fi injectat bacil botulinic in muschii oro-faciali, mentii o o atitudine permanenta de ascultare activa (active listening), avind grija sa dai din cap aprobator permanent, ca sa mentii impresia ca esti extrem de interesat de conversatie -- cu timpul datul din cap a aprobare devine un reflex: indiferent de cit de lipsit de interes e subiectul conversatiei, acesta e aprobat prin clatinari din cap la intervale regulate. In realitate, subiectul conversatiei nici macar nu are importanta, de vreme ce interlocutorii nu isi exprima oricum ideile personale, ci ideile care sunt unanim acceptate in acel sistem social. Conversatia e mentinuta la nivelul subiectelor simple deoarece trebuie condusa permanent in directia mentinerii unui acord, a unei intelegeri si acceptari a interlocutorului, si orice confruntare ideologica sau culturala e evitata cu orice pret. Si daca ne uitam din nou la (scurta) istorie a SUA si mai ales a coastei de Vest (California si gold rush, ca sa dau un exemplu), realizam ca acest mod de a interactiona social nu este decit rezultatul unui proces de adaptare la mediu. Pentru cei din afara culturii americane, atitudinea asta pare superficiala, nenaturala, ca si cum interlocutorul sta incordat ca un arc, gata oricind sa sara, propulsindu-se in alta parte. Pare a fi un mod de a da impresia ca esti angajat in comunicare fara de fapt sa te angajezi. Dar este de fapt modul OPTIM de a interactiona social, in conditiile in care ai aceleasi reflexe sociale ca si cel aterizat pe la 1800 si ceva intr-un spatiu in care nu numai ca nimeni nu vorbeste limba ta, dar este greu si deseori chiar imposibil sa distingi clar intentiile interlocutorului tau sau ale celor din jur. Arcul acela gata sa sara e mecanismul tau de aparare: cind chiar si ultimele incercari de salvare esueaza, eject e singura metoda de a nu fi facut una cu pamintul in prăbusire. Este greu, si uneori imposibil, sa te salvezi la timp daca esti (daca te lasi!), angajat intr-o discutie profunda, autentica. In plus, acest tip de discutie creste considerabil pericolul divergentei de opinii, cind pasiunea ta pentru o anume opinie poate fi interpretata drept agresiune si taxata ca atare, totul degerind intr-un haos distrugator pentru intreaga “comunitate” care interactioneaza social in spatiul respectiv. Ori, daca ne gindim bine, asta era California acum 2-300 de ani: un loc unde veneau fiinte de pe tot pamintul, care trebuiau sa gaseasca o cale de a trai impreuna, in ciuda faptului ca de cele mai multe ori metacomunicarea (non verbala, culturala, ideologica) era indescifrabila, deci crearea de sens (meaning) intr-o comunitate sociala se facea cu mare greutate.
Lucru bine demonstrat in aceasi scena din Razboiul Stelelor (nu intimplator George Lucas a crescut aici, la citiva km de San Francisco, in Marin County): Luc Skywalker intra in bar si se aseaza la tejghea, privind in jur. E o atitudine autentica, neprefacuta, care insa e in totala divergenta cu ceeea ce se intimpla in acel bar, unde cu toții "conversează", intr-o atmosfera ce pare chiar joviala. Evident, curind se gasesc doi tipi (sau entități?..) carora pur si simplu nu le place Luc Skywalker si il provoaca si apoi il ataca. Cel care cistiga confruntarile in circiuma intergalactica insa tipii ca Obi One Kenobi sau Han Solo. De ce? Pentru ca ei sunt cei care pastreaza tot timpul an eye out there, neangajindu-se conversatii filozofice, autentice sau pasionale. De asemenea tot ei sunt cei experimentati, vicleni si rapizi la scoaterea armei. Ordinea a fost re-stabilita, si deocamdata se stie cine e seful. |
|